CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 1311 / 2015
AVIZ
referitor la proiectul de Ordonanță de urgență pentru suspendarea prevederilor art.23 alin.(1) lit.c) și k) din Legea nr.407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic
Analizând proiectul de Ordonanță de urgență pentru suspendarea prevederilor art.23 alin.(1) lit.c) și k) din Legea nr.407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.207 din16.12.2015,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu recomandarea ca, în întreg cuprinsul proiectului, titlul actului normativ de bază să fie redat corect sub forma Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr.407/2006, iar la articolul unic expresia prevederilor articolului 23 alin.(1) lit.c) și k) să fie înlocuită cu expresia prevederilor art.23 alin.(1) lit.c) și k).
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.1311/16.12.2015